Regulamentul oficial al tombolei Venetian Masquerade
Art. 1. ORGANIZATORUL TOMBOLEI
Organizatorul tombolei Venetian Masquerade este “Xperience Event”.
Tombola se va derula cu respectarea prevederilor cuprinse în prezentul regulament (denumit în cele ce urmează “Regulamentul”). Termenii şi condiţiile prezentului Regulament, aşa cum sunt prezentate mai jos, sunt obligatorii pentru toţi participanţii la tombolă.
Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica Regulamentul, aducând la cunoştinţa publicului acest fapt.
Art. 2. DURATA ŞI ARIA DE DESFĂŞURARE A PROMOŢIEI
Tombola Venetian Masquerade va fi organizată şi se va desfăşura în data de 8 mai 2011 pe teritoriul României, în Queen’s Club din municipiul Iaşi.
Art. 3. DREPTUL DE PARTICIPARE
La tombolă are dreptul să participe orice persoană fizică, inclusiv cetăţenii străini din România, excepţie făcând membrii Organizatorului, şi membrii asociaţiei partenere Club Sportiv “Iaşi 21”. Participarea la această tombolă are valoare de acceptare integrală şi liber consimţită a prevederilor prezentului Regulament.
Art. 4. MODUL DE DESFĂŞURARE A TOMBOLEI
Tombola se va desfăşura în data de 8 mai 2011 şi va avea următorul mecanism de participare:
Pentru a participa la tombolă, participanţii la evenimentul caritabil Venetian Masquerade vor trebui să-şi procure bilete şi să completeze cu date reale talonul ataşat acestora. Talonul de participare va cuprinde următoarele date: nume şi prenume, telefon, data naşterii, e-mail.
Art. 5. CONDIŢII DE VALIDARE
Pentru ca înscrierile să fie considerate valide, persoanele înscrise trebuie să îndeplinească concomitent următoarele condiţii:
- Să îndeplinească toate condiţiile privind dreptul de participare, astfel cum sunt specificate la Art. 3 din Regulament;
- Să depună talonul de participare la tombolă în urna special amenajată pentru acestea; Talonul trebuie să conţină următoarele informaţii referitoare la participanţi; nume şi prenume, telefon, data naşterii, e-mail;
- Să păstreze biletul pentru validarea premiului.
Art. 6. PREMIILE TOMBOLEI
Prin tragerea la sorţi din data de 8 mai 2011 se vor oferi următoarele premii:
- 8 cursuri de dans de la Sensation Dance Sudio;
- 6 abonamente Full Cardio + Fitness de la SanGym Club;
- 2 brăţări din piele oferite de Wearist;
- 1 jachetă de damă din piele oferită de Casa Teo;
- 1 tuns şi aranjat la Donna Carina;
- 3 şepci şi 3 rucsacuri Vodafone;
- 20 vouchere a câte 3 şedinţe la solar de la Centrul Solar Body Line;
- 1 pachet Silver – spălat şi coafat; 1 pachet Gold – spălat, tuns şi coafat şi 1 pachet Platinum – vopsit, spălat, tuns şi coafat de la Maviov;
- 50 brelocuri oferite de Gravez.ro.
- 7 genți, 6 rujuri, 8 loţiuni de corp, 5 spumante de baie, 3 perechi de cercei, 2 coliere şi 1 ceas oferite de AVON;
- 3 pachete manichiură cu gel
Valoarea totală a premiilor este de 8369 Lei.
Art. 7. TRAGEREA LA SORŢI ŞI ACORDAREA PREMIILOR
Tragerea la sorţi va avea loc pe data de 8 mai 2011. În tragerea la sorţi vor intra toate persoanele ce au completat corect talonul.
În cazul în care câştigătorul nu va putea fi contactat în cele 10 zile următoare tragerii la sorţi, câştigătorul va fi invalidat iar premiile rămase vor fi donate asociaţiei partenere Club Sportiv “Iaşi 21”.
Tragerea la sorţi și acordarea premiilor vor fi efectuate de către doi dintre membrii Organizatorului, în seara evenimentului Venetian Masquerade.
Organizatorul nu îşi asumă răspunderea de a remedia viciile, de orice natură, pe care le-ar putea avea obiectele ce constituie premiile.
Câştigătorii premiilor oferite prin tragere la sorţi vor fi anunţaţi de către moderatorul evenimentului în timpul extragerilor. În cazul în care un câştigător nu poate fi anunţat din motive independente de organizator (datele furnizate sunt incomplete/greşite/ilizibile), Organizatorul nu-şi asumă responsabilitatea pentru acest fapt.
Art. 8. ALTERNATIVE ALE PREMIILOR
Câştigătorii premiilor nu pot opta pentru primirea contravalorii premiilor în bani sau în alte obiecte şi nici nu pot solicita modificarea caracteristicilor tehnice ale produselor.
Art. 9. REGULAMENTUL TOMBOLEI
Regulamentul de participare/desfăşurare este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant pe www.venetian-masquerade.blogspot.com.
Art. 10. PROTECŢIA DATELOR PERSONALE
Organizatorul se obligă ca datele personale să nu fie difuzate către terţi, cu excepţia societăţilor comerciale implicate în organizarea evenimentului Venetian Masquerade. Asemenea informaţii cu caracter personal sunt numele, prenumele, data naşterii, numărul de telefon şi adresa de e-mail.
Participarea la tombolă implică acceptarea expresă a participanţilor ca datele lor personale să fie păstrate şi prelucrate şi utilizate de Organizator în scopuri legate de activităţi de marketing sau a unor potenţiale informări ulterioare din partea acestuia sau a sociatăţilor comerciale implicate în organizarea evenimentului Venetian Masquerade.
Datele cu caracter personal sunt prelucrate cu respectarea prevederilor legale. “Xperience Event” vă aduce la cunoştinţă faptul că beneficiaţi de drepturile prevăzute de art.12-15 din Legea 677/2001 referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces, dreptul de intervenţie asupra datelor şi dreptul de opoziţie.
În vederea exercitării drepturilor sus menţionate, Persoana vizată poate solicita de la Organizator acest lucru, printr-o cerere întocmită în formă scrisă, datată, semnată şi trimisă pe adresa de email xperience.event@gmail.com.
Organizatorul este obligat să comunice măsurile luate precum şi, dacă este cazul, numele terţului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în termen de 15 zile de la data primirii cererii.
Pentru orice nelămurire cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, ne puteţi contacta pe adresa de email mai sus mentionată.
Art. 11. ÎNCETAREA TOMBOLEI
Prezenta tombolă poate înceta în cazul apariţiei unui eveniment ce constituie caz de forţă majoră, conform legislaţiei în vigoare, sau în cazul schimbării cadrului legislativ, astfel încât organizarea şi desfăşurarea concursului cu caracter promoţional să presupună mărirea bugetului alocat acestui proiect.
Art. 12. DIVERSE
Prin înscrierea la tombolă participanţii sunt de acord ca, în cazul în care vor câştiga, numele acestora şi imaginea premiului câştigat să fie făcute publice şi folosite în scopuri publicitare, fără alte obligaţii sau plăţi. Pentru alte date cu caracter personal, precum adresa şi imaginea câştigătorilor, Organizatorul va solicita persoanei vizate consimţământul liber pe care aceasta şi-l poate retrage în orice moment, fără să sufere prejudicii.
Prin participarea la această tombolă, participanţii sunt de acord să respecte şi să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor şi condiţiillor prezentului Regulament.