marți, 10 mai 2011

Vă mulțumim!


Echipa Xperience Event mulţumeşte tuturor celor prezenţi aseară la „Venetian Masquerade”, partenerilor, sponsorilor şi colaboratorilor fără de care acest eveniment nu ar fi fost posibil.

De asemenea, echipa organizatoare mulţumeşte în mod deosebit domnului Florin Chilian pentru implicare şi sprijinul acordat în ajutorarea tinerilor cu dizabilităţi locomotorii din cadrul Asociaţiei Club Sportiv „Iaşi 21”.

Banii obţinuţi din vânzare biletelor, dar şi din donaţiile făcute în seara evenimentului vor fi direcţionaţi către asociație, în vederea achiziţionării de fotolii rulante necesare înfiinţării unei echipe de baschet.

Jos masca pentru caritate!

Nu ai fost duminică la Venetian Masquerade? Îți spunem noi ce ai pierdut.

    Seara a debutat cu un recital susținut de trupa 4 Universe, a continuat cu un inedit moment de teatru - Commedia dell’Arte realizat de The Joker’s Event și a culminat cu un extraordinar concert susținut de Florin Chilian. Valuri de aplauze au fost auzite la sosirea invitatului special pe scenă și a primelor acorduri din bine-cunoscuta piesă intutulată „Zece”. Florin Chilian a felicitat inițiativa echipei Xperience Event și, timp de o oră, a încântat mulțimea prezentă la eveniment. La sfârșitul recitalului, artistul a semnat autografe și a făcut fotografii cu cei prezenţi la eveniment.
 Participanţii au avut ocazia să-și arate creativitatea purtând frumoasele măști venețiene, ce s-au regăsit sub diferite forme: „Colombina”, „Bauta”, „Medico Della Peste”, „Moretta/Servetta Muta”, „Volto/Larva”, tenta de mister oferindu-le un farmec aparte.
Nu au lipsit costumele de epocă cu specific venețian, statuile vii, promenada pe catalige și tombola în urma căreia 24 de norocoși au plecat acasă cu premii precum: portrete/caricaturi, pachete de la Maviov, cursuri de dans de la Sensation Dance Studio, abonamente de fitness și bodybuilding de la Sangym, geacă din piele de la Casa Teo sau o tunsoare la salonul Donna Carina.
Printre cei 24 de câștigători s-a numărat și Florin Chilian, care, în același spirit caritabil cu care ne-a obișnuit, a donat cursul de dans unui alt participant.
 De asemenea, la intrarea în sală, primii 117 participanţi au avut posibilitatea de a extrage dintr-o urnă premii ca: produse Avon, șepci și rucsacuri Vodafone, agende și vouchere Alpha Syle, vouchere Bodyline, brelocuri Gravez.ro şi brățări Wearist. Seara s-a încheiat cu un after party, la care a luat parte și invitatul nostru special, Florin Chilian, fapt care a bucurat pe toată lumea.
Vom reveni în curând cu fotografii de la eveniment. 

duminică, 8 mai 2011

Felicitări câștigătorilor!


          Câștigătorii concursului Venetian Masquerade sunt:
  • Andreea Chitaru
  • Andreea Matei
  • Oana Damian

       Felicitări norocoșilor care au fost pe fază! Aceștia au câștigat câte un bilet la Venetian Masquerade. Îi așteptăm astăzi, între orele 12.00-14.00 la etaj II - Iulius Mall să-și ridice biletele, și  începând cu ora 21.00, în Club Queen's. 

vineri, 6 mai 2011

Ti-ai ales masca?


                Suntem sigure că ți-ai cumpărat deja biletul, dar ți-ai găsit masca potrivită? De astăzi la Iulius Mall – etaj II şi la FEAA – parter poți găsi şi măști. Păstrăm o mască și pentru tine?

miercuri, 4 mai 2011

Lumea văzută din fotoliul rulant


               Club Sportiv „Iaşi 21" este o asociaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 2001, ce are drept scop principal încurajarea vieţii independente în rândul tinerilor cu dizabilităţi locomotorii, prin implicarea în activităţi sportive.

            Duminică, 8 mai 2011, ora 21.00 echipa „Xperience Event" şi Asociaţia Club Sportiv „Iaşi 21" organizează în Queen's Club evenimentul caritabil Venetian Masquerade, destinat strângerii de fonduri pentru tinerii cu dizabilităţi locomotorii din cadrul asociaţiei.

              Vă așteptăm!

marți, 3 mai 2011

Surprize, surprize ...



V-am mai pregătit o surpriză. Urmăriți-ne blog-ul și pagina de Facebook si veți putea câștiga 3 bilete la evenimentul caritabil Venetian Masquerade!

O seara de distracție pentru noi, o faptă bună pentru ei

luni, 2 mai 2011

Donezi și câștigi!

V-am promis în postul trecut că vom reveni cu detalii despre tombola ce va avea loc în data de 8 mai 2011, în cadrul evenimentului caritabil Venetian Masquerade. Iată că ne ţinem de cuvânt ;).

În primul rând pentru a participa la tombola “Venetian Masquerade” va trebui să vă cumpăraţi bilete şi să completaţi cu date reale talonul ataşat acestora. Talonul de participare va cuprinde următoarele date: nume şi prenume, telefon, data naşterii, e-mail.

În al doilea rând, după ce completaţi talonul trebuie să-l depuneţi în urma special amenajată pentru tombolă. Simplu nu? :D


Iată şi premiile pe care le puteţi câştiga participând la tombolă:
  • cursuri de dans de la Sensation Dance Sudio;
  • abonamente Full Cardio + Fitness de la SanGym Club;
  • jachetă de damă din piele oferită de Casa Teo;
  • tuns şi aranjat la Donna Carina;
  • 1 pachet Silver – spălat şi coafat; 1 pachet Gold – spălat, tuns şi coafat şi 1 pachet Platinum – vopsit, spălat, tuns şi coafat de la Maviov;
  • portrete.


De asemenea, la intrarea în sală va avea loc o extragere, iar primii veniți vor putea câștiga:
  • şepci şi rucsacuri Vodafone;
  • vouchere a câte 3 şedinţe la solar de la Centrul Solar Body Line;
  • vouchere de la Alpha Style;
  • agende personalizate de la Alpha Style;
  • brelocuri oferite de Gravez.ro;
  • rujuri, loţiuni de corp, spumant de baie, genţi, cercei, coliere şi ceas oferite de Avon;
  • brățări de la Wearist;
  • pachete manichiură cu gel. 


             Primele 140 de persoane care îşi cumpără bilet vor primi câte o cartelă Vodafone cu număr, iar primele 100 care vor veni în seara evenimentului vor primi cadou un voucher de la Lux Taxi.

Valoarea totală a premiilor este de  8369 Lei. Mai multe detalii despre tombolă şi despre regulament găsiţi pe blog la secţiunea Regulament tombolă”.

Tot ce aveti de făcut este să vă cumpăraţi din timp bilete la Venetian Masquerade! Voi câştigaţi unul din premii iar tinerii cu dizabilităţi locomotorii din cadrul Asociaţiei Club Sportiv “Iaşi 21” câştiga dreptul la o viaţă independentă.

Xperience Event vă urează multă baftă la tragerile la sorţi!